Jamie Oliver va găzdui cea mai mare lecție de gătit din lume

Jamie Oliver va găzdui cea mai mare lecție de gătit din lume
Publicat: 16/05/2014, 20:59
Actualizat: 03/09/2019, 12:57

Maestrul bucătar britanic Jamie Oliver va încerca să bată vineri recordul mondial pentru „cei mai mulți participanți la o lecție de gătit în 24 de ore”, informează ABC News.

Evenimentul face parte din campania sa anuală „Ziua Revoluției Culinare”, menită să-i învețe pe oameni să gătească sănătos astfel încât să reducă nivelul de obezitate în rândul copiilor.

Oliver va găzdui o lecție care va fi distribuită în timp real, pe platforma YouTube, în care le va arăta participanților cum se gătește o salată „curcubeu” înfășurată în lipie.

„Toată lumea știe că în ultimii câțiva ani am fost foarte implicat în efortul de a-i învăța pe copii și pe tineri să gătească, fie la școală, fie acasă”, a precizat bucătarul într-un comunicat.

„Cred că avem cu toții o datorie să-i învățăm pe copii să înțeleagă ce face mâncarea în corpul lor dacă ne dorim să facem un progres în soluționarea problemei obezității. Prin noi mă refer la guvernanți, la oameni de afaceri, la toată lumea”, a adăugat Oliver.

Britanicul în vârstă de 38 de ani a abordat școli din jurul lumii încercând să implice cât mai mulți copii în evenimentul ce va avea loc la nivel global.

Recordul anterior este de 2.102 de persoane, însă echipa lui Oliver este încrezătoare că vor reuși să-l doboare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×